“Râmnicenii simt european”

O nouă zi, o nouă activitate organizată de Centrul Europe Direct Râmnicu Sărat, desfășurată în cadrul Liceului Teoretic Ștefan cel Mare, care a reunit elevi și profesori într-un spațiu al sinergiilor, având ca scop principal sublinierea oportunităților oferite de Uniunea Europeană și impactul acestora asupra viitorului tinerilor.
În timpul activității, elevii au avut ocazia să participe la discuții interactive, ateliere și prezentări care au evidențiat beneficiile programelor europene, precum Erasmus+, care le oferă posibilitatea de a studia și de a se dezvolta în alte țări europene.
Unul dintre momentele cheie ale activității a fost sesiunea de întrebări și răspunsuri, în care elevii au putut interacționa direct cu reprezentantul Centrului Europe Direct, Florin Ceparu. Aceștia au fost încurajați să își exprime dorințele, întrebările și temerile legate de viitorul lor în context european. Răspunsurile oferite au fost nu doar informative, ci și motivante, inspirându-i pe tineri să își contureze planuri de viitor în acord cu valorile europene.




