Coordonarea politicilor economice: Comisia stabilește orientări pentru a contribui la soluționarea crizei energetice și pentru ca Europa să devină mai ecologică

Comisia a lansat astăzi, 22 noiembrie, ciclul de coordonare a politicilor economice din cadrul semestrului european 2023. 

Pachetul se bazează pe previziunile economice din toamna anului 2022 care au arătat că, după un prim semestru puternic, economia UE a intrat într-o fază mult mai dificilă. Deși măsurile de politică rapide și bine coordonate din timpul pandemiei de COVID-19 dau roade, consecințele invadării Ucrainei de către Rusia constituie provocări multiple și complexe pentru UE. Prețurile record la energie, ratele ridicate ale inflației, deficitele de aprovizionare, creșterea nivelului datoriei și creșterea costurilor îndatorării afectează activitatea întreprinderilor și erodează puterea de cumpărare a gospodăriilor.

Aceste provocări necesită acțiuni coordonate pentru a asigura o aprovizionare cu energie adecvată și la prețuri accesibile, pentru a menține stabilitatea economică și financiară și pentru a proteja gospodăriile și întreprinderile vulnerabile, menținând în același timp sustenabilitatea finanțelor publice. În același timp, sunt necesare acțiuni rapide pentru a stimula creșterea potențială și crearea de locuri de muncă de calitate și pentru a realiza tranziția verde și tranziția digitală. Coordonarea politicilor economice prin intermediul semestrului european va ajuta statele membre să atingă aceste obiective prin stabilirea de priorități și prin furnizarea de orientări clare și bine coordonate în materie de politici pentru anul următor.

Analiza anuală privind creșterea durabilă

Analiza privind creșterea durabilă din acest an prezintă o agendă ambițioasă în vederea consolidării în continuare a răspunsurilor coordonate în materie de politici ale UE, cu scopul atenuării impactului negativ al șocurilor din domeniul energiei pe termen scurt. În același timp, este esențial să se continue sporirea rezilienței sociale și economice și să se promoveze creșterea durabilă și favorabilă incluziunii pe termen mediu, menținând, în același timp, flexibilitatea pentru a face față unor noi provocări. Această abordare este conformă cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, care fac parte integrantă din semestrul european.

Cele patru priorități ale semestrului european rămân: promovarea durabilității mediului, a productivității, a echității și a stabilității macroeconomice, în vederea promovării sustenabilității competitive.

Mecanismul de redresare și reziliență care dispune de un buget de 723,8 miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi, continuă să ofere un flux constant de investiții în întreprinderile, infrastructura și competențele europene și sprijină o agendă ambițioasă de reforme până în 2026. Până în prezent, Comisia a aprobat 26 de planuri naționale de redresare și reziliență, toate fiind aprobate de Consiliu. Până în prezent, plățile efectuate în cadrul mecanismului se ridică la peste 135 de miliarde EUR.

REPowerEU, planul UE de a elimina rapid dependența UE de combustibilii fosili din Rusia, va mobiliza resurse suplimentare pentru a spori reziliența sistemelor energetice ale UE și pentru a preveni sărăcia energetică prin investiții și reforme specifice.

Avize privind proiectele de planuri bugetare ale statelor membre din zona euro
Comisia a evaluat coerența proiectelor de planuri bugetare pentru 2023 cu recomandările Consiliului din iulie 2022. Acestea țin cont de continuarea aplicării în 2023 a clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere.

În conformitate cu recomandările bugetare pentru 2023, statele membre cu datorii mici și medii ar trebui să se asigure că creșterea cheltuielilor primare curente finanțate la nivel național este în concordanță cu o orientare politică globală neutră. Statelor membre cu datorii mari li s-a recomandat să asigure o politică bugetară prudentă, în special prin limitarea creșterii cheltuielilor primare curente finanțate la nivel național la un nivel inferior nivelului creșterii potențiale a producției pe termen mediu.

Comisia invită Belgia, Portugalia, Austria, Lituania, Germania, Estonia, Luxemburg, Țările de Jos, Slovenia și Slovacia să ia măsurile necesare în cadrul procesului bugetar național pentru a se asigura că bugetele lor pe 2023 sunt pe deplin conforme cu recomandările Consiliului.

Având în vedere că Croația va adera la zona euro la 1 ianuarie 2023, Comisia salută decizia acestui stat de a prezenta pentru prima dată un proiect de plan bugetar.

Distribuie